Parazitismul cu căpușe la animalele de companie

Căpușele sunt acarieni hematofagi (se hrănesc cu sânge), ectoparaziți (parazitează la exteriorul organismului) întâlniți la mai multe specii de animale, dar și la om. Parazitismul este intermitent, perioada de viață liberă - care uneori se poate extinde pe durata mai multor luni - alternează cu perioade de parazitism în care căpușele se hrănesc cu sângele animalelor pe care le parazitează. Hrănirea este obligatorie pentru supraviețuire, dar și pentru reproducere, însă o mare parte din viață căpușele o petrec pe sol, perioadele cu umiditate și căldură (primăvara și toamna) fiind propice dezvoltării lor.

Schimbările climatice din ultima perioadă au avut o influență pozitivă asupra evoluției căpușelor, vegetația abundentă, temperaturile crescute și iernile blânde au contribuit la creșterea numerică a acestui parazit în țara noastră.

Infestarea animalelor de companie cu căpușe are loc în momentul în care acestea ajung în zonele cu vegetație abundentă și tufișuri sau pe terenurile necultivate.

În condițiile țării noastre, de obicei, genurile de căpușe întâlnite la animalele de companie sunt: Ixodes, Dermacentor și Rhipicephalus însă și alte genuri întâlnite pe alte specii de animale se pot atașa și hrăni pe câini și pisici. Zonele de atașare cele mai frecvente sunt cele cu piele fină cum ar fi regiunea abdominală inferioară, regiunea urechii, regiunea gâtului dar și alte regiuni corporale dependent de locul inițial de prindere. În prima fază a atașării de gazdă porțiunea anterioară (rostrumul) a căpușei este introdusă parțial în piele după care are loc secreția unei substanțe de fixare. Rostrumul este format din trei părți: un hipostom, două chelicere și doi palpi (după cum poate fi observat în figura atașată – imagine realizată prin microscopie electronică), componente cu ajutorul cărora secționează pielea și consumă sânge. Hrănirea la căpușe are loc pe durata a mai multe zile dependent de specie și stadiu evolutiv.

În ciclul de viață al căpușelor sunt întâlnite stadiile de ou – depus de femelă după hrănirea cu sânge, larvă – care este hexapodă (are trei perechi de picioare) și se hrănește în special pe animale mici, nimfă și adult. Fiecare din stadiile enumerate are nevoie să se hrănească pentru a evolua în următorul stadiu. Femelele depun aproximativ de la 1000 până la 5000 de ouă în locuri ferite de razele solare și, după câteva săptămâni, din ouă vor ieși larvele care încep să caute o gazdă pentru hrănire. După hrănire trec în stadiul de nimfă și apoi adult. Acest ciclu de viață poate avea loc pe o durată mare de timp – uneori chiar ani existând și posibilitatea de inactivitate – diapauză – în cazul condițiilor neprielnice de temperatură și umiditate. Dimensiunea căpușelor poate fi variabilă în funcție de stadiul de hrănire dar și de stadiul evolutiv, gen și specie (în imaginea atașată pot fi observate trei femele și un mascul din genul Dermacentor în stadii diferite ale hrănirii).

Dintre artropodele hematofage căpușele au fost asociate cel mai frecvent cu transmiterea unor agenți patogeni bacterieni, parazitari sau virali. În ultimii ani, în Europa, dar și în România bolile transmise de căpușe au devenit o problemă serioasă care nu poate fi neglijată de proprietarii animalelor de companie. Acțiunea patogenă asupra animalului este în primul rând mecanică și iritativă, în momentul hrănirii lezându-se pielea și unele capilare de sânge. În număr mare căpușele femele pot consuma cantități importante se sânge pe durata celor 5 – 7 zile de hrănire, mai ales la animalele de talie mică și la pui. Saliva căpușei conține substanțe anticoagulante și cu efect anestezic, care, inoculate la locul de atașare, permit acarianului să se hrănească. Nu este de neglijat nici acțiunea toxică, iritativă dar și inoculatoare. La animalele de companie pot fi inoculate în organism în timpul hrănirii o varietate mare de patogeni cum ar fi cele din genurile Babesia, Ehrlichia, Anaplasma, Borrelia sau Hepatozoon.

Babesioza, cea mai răspândită boală transmisă de căpușe la câine, este produsă în România de Babesia canis și Babesia vogeli (două specii de dimensiuni mari) precum și de Babesia gibsoni (o specie de dimensiuni mici). Acest protozoar este transmis în momentul hrănirii (la câteva zile după atașare) și după inoculare se multiplică rapid în eritrocitele gazdei producând distrugerea acestora. Ca urmare, animalul va prezenta febră, anemie și colorarea în roșu-maroniu a urinei. În acest caz prezentarea de urgență la medicul veterinar este obligatorie iar diagnosticul și tratamentul precoce au o importanță majoră. Animalul netratat își poate pierde viața în câteva zile de la debutul bolii. Babesioza este transmisă de căpușele din genurile Dermacentor și Rhipicephalus prezente mai ales în parcuri și zone frecventate de câini. https://en.wikipedia.org/wiki/Lyme_disease

Un alt patogen transmis de căpușe este Borrelia burgdorferi, agentul etiologic al bolii Lyme sau boreliozei. Boala produce febră, apatie, eritem specific – eritem migrator – vizibil la animalele cu pielea de culoare deschisă și la om (foto) dar și o mulțime de alte semne clinice nespecifice fiind numită și "boala cu o mie de fețe". Această boală este transmisă de căpușele din genul Ixodes, mai frecvente în zonele împădurite și cu vegetație abundentă.

Alte boli, mai puțin frecvente dar la fel de grave sunt hepatozoonoza transmisă de căpușa Rhipicephalus sanguineus și anaplasmoza și ehrlichioza transmise de Ixodes ricinus și Rhipicephalus sanguineus.

Îndepărtarea căpușelor de pe corpul animalelor de companie reprezintă o urgență, fiind necesară pentru prevenirea transmiterii agenților patogeni din căpușă în corpul animalelor. Cu cât căpușa este îndepărtată mai rapid de la atașare scad șansele de transmitere a bolilor.

Deparazitarea periodică a animalelor reprezintă o măsură preventivă importantă pentru evitarea parazitismului cu căpușe și a agenților patogeni transmiși de acestea.

Asist. Univ. Dr. Imre Mirela

Departamentul de Parazitologie și Boli Parazitare

Facultatea de Medicină Veterinară Timișoara